CV Programator | Ce trebuie să conțină pentru a obține jobul dorit

Evaluare medie pentru acest șablon

5,0
Rated 5,0 out of 5
Din 1recenzii ale clienților

Odată cu evoluția tehnologiei a apărut și o cerere tot mai mare de programatori, domeniul IT fiind unul dintre cele mai căutate din ziua de astăzi. Pentru a aplica la o poziție vei avea nevoie de un CV programator, iar dacă nu știi cum să-l scrii sau dacă vrei să impresionezi angajatorul, citește în continuare că te vom surprinde cu trucuri noi dar și cu modele.

În general, când ne gândim la un programator, ne imaginăm o persoană tehnică, cu abilități analitice dar și matematice dezvoltate și ne așteptăm ca acea persoană să fi absolvit o facultate în urma căreia să fi obținut titlul de inginer, să fi absolvit o facultate precum cibernetica sau să aibă cursuri în domeniu și posibil și un portofoliu prin care să prezinte aplicațiile și programele dezvoltate.

În cazul programatorilor, aceștia se împart în două categorii în funcție de tipul de programe pe care le dezvoltă și anume: frontend,backend, sau full-stack developer, pe care le vom detalia un pic mai târziu. În orice caz, fiecare programator ar trebui să aibă în cv minim un limbaj de programare. Dacă acesta este acompaniat și de portofoliu și o certificare, atunci are pachetul complet.

De ce să spunem că ai atât competențe cât și portofoliu și certificări pentru un anumit limbaj de programare, contează și cum prezinți aceste aspecte în cv-ul de programator. Nu te preocupa însă, deoarece ai ajuns unde trebuie. Ghidul acesta te va ajuta să:

  • Știi cum ar trebui să arate un cv de programator și cum să nu, deoarece îți vom prezenta exemple clare despre cum să redactezi anumite secțiuni ale cv-ului.
  • Redactezi propriul tău cv de programator astfel încât să-ți crești șansele de a trece în următoarea etapă a procesului de recrutare.
  • Completezi secțiunea experiență indiferent dacă lucrezi de 10 ani în domeniu sau dacă nu ai lucrat nicio zi din viața ta.
  • Adaugi și alte secțiuni cv-ului tău, astfel încât să te asiguri că nu omiți nimic.

Desigur, îți vom prezenta multe alte sfaturi, trucuri și nu numai, pentru a ne asigura că șansele tale de a trece în etapa următoare a interviului sunt mărite. Cu toate acestea, dacă timpul nu îți permite să parcurgi tot articolul, te vom ajuta oricum. Pe site-ul nostru vei găsi și modele de cv programator care se pot completa ușor, în doar câteva minute.

Exemplu de CV programator

Andrei Stănescu
Programator
a.stanescu@gmail.com
0733301010

Rezumat profesional
Pasiunea pentru programare și găsirea soluțiilor tehnice ingenioase, dar și noile tehnologii sunt ceea ce mă mențin motivat de 6 ani în domeniul programării. Doresc să mă alătur unui mediu de lucru dinamic, cu provocări noi, unde să pot aplica soluțiile și metodologiile cunoscute, dar în care să mă și pot dezvolta profesional. În poziția actuală lucrez pe metodologia SCRUM, având rolul de developer. Am participat la multiple proiecte, unde capacitatea de programare, dar și metoda de programare au adus beneficii echipei, dar și a clientului.

Experiență
Ian 2018 -Prezent
Deloitte Digital- Full Stack Developer
Activități principale:

  • Monitorizare, mentenanță și soluționarea erorilor de program (soluțiile de mentenanță preventivă au redus apariția erorilor cu 20%)
  • Implementarea de caracteristici noi pentru module software de urmărire a produselor utilizate în fabricile de producție de companiile din domeniul alimentar
  • Am dezvoltat o aplicație de tip consolă folosind limbajul de programare Python pentru a rula teste de performanță pentru aplicațiile web în mediul CI și a genera rapoarte de performanță.
  • Am participat la evenimente de tip Hackathon pentru a veni cu soluții de optimizare într-un timp scurt.

Tehnologii utilizate:
Java 8, CSS, Python, ProgresSQL, AWS, Apache Subversion

Educație
Univesitatea Politehnică București- Facultatea de Automatică
Septembrie 2014-Iulie 2018

Competențe

  • Java 8, CSS, Python, ProgresSQL, AWS, Apache Subversion
  • Agile, Scrum
  • Lucru în echipa
  • Managementul timpului
  • Adaptabilitate
  • Mentenanță preventivă

Certificări

  • Certified Entry-level Python Programmer (PCEP)
  • Oracle Certified Associate, Java SE 8 Programmer Certification

Statistici și salarii pentru programatori

IT-ul este sectorul cu cele mai mari salarii, iar tot mai multe persoane încearcă să se reprofileze către acest domeniu. Există multe cursuri online pentru diversele tipuri de limbaje de programare și chiar și aplicații mobile și jocuri care să te ajute să ajungi în acest domeniu. De multe ori, dacă ai un portofoliu bine structurat cu aplicațiile și programele dezvoltate de tine, poți obține jobul mai ușor decât dacă ai studii în domeniu.

Piața este în continuă dezvoltare iar pozițiile din domeniul IT apar în fiecare zi. Dacă este să ne referim strict la developeri sau programatori cu mai sunt de cunoscuți, trebuie să menționăm că aceștia beneficiază și o de scutire de TVA la salariu.

Un junior sau un începător și de pe băncile facultății sau cineva cu până la doi ani de experiență în domeniu poate avea un salariu cuprins între 4000 și 6000 RON net. Apoi, un programator senior poate ajunge la 9000 de RON net, iar cu cât avansează în carieră, salariul poate depăși 5000 de euro.

Cum se completează cv-ul de programator indiferent de nivelul de experiență

.Când ne gândim la programatorii ne gândim la persoane cu abilități analitice, matematice, dar și cu atenție la detalii și o gândire structurată. Deși sibiul unui programator nu va fi același cu fundul unui arhitect sau al unui medic există anumite reguli care trebuie respectate în atunci când redactezi un cv. Important este că de cele mai multe ori prima persoană care citește cv-ul nu este o persoană care să fi programat, ceea ce înseamnă că nu și a dezvoltat la fel de mult cunoștințele tehnice. Ca să poți fi înțeles de toată lumea îți recomandăm să scrii CV-ul astfel încât să poată fi înțeles de oricine.

Urmărește cu atenție detaliile de mai jos și astfel vei învăța să scrii un CV chiar dacă nu ai lucrat o zi în viața ta.

Aspect

Pentru a fi sigur că nu ratez niciun detaliu din pregătirea dar și experiența ta ca programator, că atunci când creezi un colț poate trebuie întâi să te gândești un pic la cum ai vrea să arate și anume cum să-l structurezi. Odată ce ai o idee despre cum vrei să fie structura acestuia îți va fi mult mai ușor deoarece doar va trebui să completezi câmpurile goale.

Ordinea pe care ți-o sugerăm în crearea unui cv programator este următoarea:

  • Antet: vei oferi datele de contact (e-mail + telefon)
  • Rezumatul profesional
  • Experiență: vei trece pozițiile ocupate în ordine invers cronologică
  • Educație: ultima școală absolvită și cursuri terminate
  • Calificări: poți adăuga și diploma
  • Altele: permis de conducere, limbi străine, publicații

Vei începe sibiul de programator cu prezentarea ta și anume numele și datele de contact unde poți fi căutat. Este esențial ca această parte să fie prima. Restul secțiunilor cv-ului tău pot fi inversate în funcție de unde și pe ce vrei să pui accentul.

Format și structură

În principiu trei tipuri de format folosite des în redactarea unui CV și anume:

  • Format funcțional- se pune accent pe competențe
  • Format clasic- se pune accent pe experiență și pe pozițiile ocupate
  • Formată hibrid- combină formatul clasic cu cel funcțional

Dacă ești la început de carieră sau dacă ai un portofoliu unde îți prezinți programele create sau aplicațiile îți sugerăm să folosești formatul funcțional. Dacă lucrezi în domeniul programării de foarte mult timp și vrei să arăți câtă experiență ai, dar și funcțiile ocupate îți sugerăm să folosești formatul clasic, iar dacă nu ești sigur ce structură să alegi poți merge oricând pe formatul hibrid.

Nu ai timp și nici nu știi de unde să începi? Folosește șablonul nostru de cv programator.

📢 Completează cv-ul tău de programator cu un portofoliu pentru a demonstra atitudinile tale.

Antet și informații de contact

În această secțiune vei începe cu numele tău și sub acesta vei pune poziția ocupată iar apoi vei adăuga datele de contact. Uite două exemple dintre care unul bun și unul mai puțin bun:

CORECT
AȘA DA
Andrei Stănescu
Programator
a.stanescu@gmail.com
0733301010
https://www.linkedin.com/in/a.stanescu
INCORECT
AȘA NU
Programator
Andrei Stănescu
a.stanescu@gmail.com
0733301010
Str. Nucilor, sect 4,
București, România

Cum să completezi și cum să nu completezi partea de antena cv-ului tău?

  • Scrie numele și apoi funcția nu invers
  • Folosește adresa de email personală nu cea de serviciu
  • Adaugă și un număr de telefon la care vei putea fi contactat
  • Stresser adresa unde locuiești, maxim orașul și un cont pe link din dacă încă nu ai și adaugă url-ul aici
📢 Dacă ai un site unde vorbești despre programele create sau chiar un portofoliu pot să le adaugi în această secțiune.

Fotografia candidatului aduce o notă personală Sibiului dar nu este ceva obligatoriu. Dacă nu dorești să adaugi o fotografie, poți să omiți această parte dacă nu este solicitată de către angajator.

Experiența- cât de relevantă este?

În cazul programatorilor experiența este destul de importantă și există mai multe metode prin care poți să o pui în evidență. Prima metoda ar fi printr-un un portofoliu în care să-ți arăți programele dezvoltate, iar a doua ar fi prin completarea secțiunii de experiență din cv-ul de programator în care să pui un pic mai mult accent pe ce ai adus tu în plus procesului, pe aportul tău personal.

Când te apuci să redactezi partea de experiență recomandăm să încep cu ultima poziție ocupată pentru că se presupune că acolo a dezvoltat cele mai complexe aplicații, programe și poate ai avut ce funcție un pic mai mare decât la început de carieră, iar angajatorii în principiu sunt interesați de ce poți tu să faci acuma nu ce făceai acum vreo 10 ani.

Încearcă să pui mai multe accente pe contribuția ta personală în task-urile de zi cu zi și pe ce ai făcut tu ca să ieși în evidență. Evită acel copy paste al fișei postului. Uite și cum ar trebui să arate această parte din cv-ul de programator:

AȘA DA
Ian 2018 -Prezent
Deloitte Digital- Full Stack Developer
Activități principale:
  • Monitorizare, mentenanță și soluționarea erorilor de program (soluțiile de mentenanță preventivă au redus apariția erorilor cu 20%)
  • Implementarea de caracteristici noi pentru module software de urmărire a produselor utilizate în fabricile de producție de companiile din domeniul alimentar
  • Am dezvoltat o aplicație de tip consolă folosind limbajul de programare Python pentru a rula teste de performanță pentru aplicațiile web în mediul CI și a genera rapoarte de performanță.
  • Am participat la evenimente de tip Hackathon pentru a veni cu soluții de optimizare într-un timp scurt.

Tehnologii utilizate:
Java 8, CSS, Python, ProgresSQL, AWS, Apache Subversion

AȘA NU
Ian 2018 -Prezent
Deloitte Digital- Full Stack Developer
  • Monitorizare, mentenanță și soluționarea erorilor de program
  • Actualizare programe
  • Codare în Python, Java 8
Cifrele sunt foarte importante pentru a pune accent pe realizările tale și te sfătuim să încerci să le folosești pentru a ieși în evidență. Poți vorbi despre care a fost impactul codului tău. De exemplu, că reduce timpul de procesare cu 20% sau că folosind un cod dai optimizat un proces și în loc de trei ore durează 20 de minute toate etapele.

Dacă nu ai lucrat nici o zi din viața ta, ce ai putea să faci în cazul acesta ar fi să te axezi mai mult pe portofoliu și să încerci să detaliezi ce aplicații ai dezvoltat, ce tehnologii ai folosit sau pe proiectele din facultate, concursuri la care ai participat, să încerci să vorbești un pic despre lucrul în echipă, despre cum ai îmbunătățit tu codul, etc.

Indiferent de nivelul de experiență, ai putea să te folosești de șabloanele de programator pe care ți le-am pregătit pentru a-ți ușura munca.

Este educația importantă?

În principiu pentru a pa poziția de programator, recrutorii se uită și la educație. Se caută în general persoane care au absolvită politehnica sau care sunt ingineri, care au terminat facultatea de automatică, cibernetică. În cazul în care nu a fost absolvită o facultate cu acest specific, este de apreciat un curs de programare.

Așa am redacta noi secțiunea de educație din sibiul de programator :

Uite cum poți redacta secțiunea de educație din cv-ul tău:

Educație
Universitatea Politehnică București- Facultatea de Automatică
Septembrie 2014-Iulie 2018
  • Proiectarea Algoritmilor
  • Paradigme de programare
  • Sisteme de operare
  • Baze de date

Competențe necesare pentru programatori

După cum am menționat când vine vorba despre programatori angajatorii se uită la limbajele de programare cunoscute. Astfel, un programator se poate axa atât pe competențele de frontend developer, care practic se referă la dezvoltarea părții vizuale ale unei aplicații cum ar fi interfața site-ul și nu numai cât și pe backend, care se referă la programarea din spatele site-ului, ceea ce noi nu vedem. Dacă alege să le combine pe cele două devine un full stack developer, dar se poate axa doar pe una.

Deși un programator în principiu lucrează cu cod, el trebuie să comunice și cu alte persoane pentru a se asigura că cerințele clientului sunt îndeplinite. Din acest motiv nu doar competențele tehnice sunt importante pentru un programator ci și soft adică lucru în echipă comunicarea și nu numai. Intră pe linkedin și vezi ce competențe au celelalte persoane care lucrează în domeniul sau încearcă să incluzi cuvinte cheie din anunțul pentru job.

Uite câteva exemple de competențe pe care le-ai include în cv-ul tău de programator:

Competențe de domeniu

  • Debugging
  • UAT
  • Structurare cod
  • Mentenanță preventivă
  • QA

Abilități

  • Managementul timpului
  • Lucru în echipă
  • Vorbit în public
  • Rezolvarea problemelor
  • Creativitate

Rezumatul profesional: cum completezi

Cartea ta de vizită din CV-ul tău de programator este cunoscută și drept rezumatul profesional. Este o secțiune destul de nouă ce reprezintă practic prezentarea ta în câteva cuvinte. Nu este posesiune neapărat obligatorie dar ar putea să facă diferența între doi candidați.

Trebuie să arate partea aceasta din CV-ul tău de programator.

Exemple

AȘA DA
Sunt programator de peste 10 ani și fac cu plăcere acest lucru. În experiența mea am participat la numeroase proiecte de automatizare unde folosind cunoștințele mele am reușit să înlocuiesc peste 300 de persoane cu roboți de-a lungul carierei mele, aceasta fiind doar una dintre performanțe. Doresc să am parte de noi provocări de un mediu de lucru dinamic în care să mă poți dezvolta și să pot automatizat și mai multe procese și să scriu cod cu și mai multă dedicare.
AȘA NU
Programator cu peste 10 ani de experiență, vreau să-mi folosesc cunoștințele la noul loc de muncă pentru a optimiza procese și a mă dezvolta.
📢 Adaugă o scurtă prezentare în care să evidențiezi câteva momente cheie din cariera ta pentru a surprinde angajatorul.

Alte secțiuni

Teoretic acum ai putea să trimiți cv-ul așa cum este. Deși există multe poziții deschise în domeniul IT, concurența este destul de acerbă. Pentru a remarca îți recomandăm să mai adaugi câteva secțiuni care să-ți aducă un mic avantaj.

De ce să nu trimiți cv-ul fără aceste secțiuni?

  • Principiul toți developerii au cunoștințe tehnice și știu cel puțin un limbaj de programare
  • Aceste secțiuni pot fi decisive în evaluarea unui candidat, dacă te diferențiază de concurență

Alte secțiuni poate include cv-ul tău de programator?

Limbi străine

Orice limbă cunoscută îți poate oferi un avantaj fie că este vorba de lucruri cu clienți străini sau ar putea să însemne călătorii în scop de afaceri. Nu trebuie să știi o limbă la nivel de nativ pentru a o trece în CV. Dacă vor să testeze nivelul tău, companiile angajatoare o vor face. Până atunci poți trece orice limbă cunoscută și nivelul la care te evaluezi.

Publicații

Ai publicat vreo o lucrare științifică sau o carte sau chiar și un jurnal? Trece și aceste informații în cv-ul tău.

Certificări

Una este să știi să codezi întruna numit program și alta este să ai și o certificare pentru acesta. În cazul în care ai obținut vreo certificare pentru un limbaj de programare și nu numai, trece-o în cv-ul tău de programator.

Cum să-ți optimizezi cv-ul

Acum că sibiul tău este aproape gata te sfătuim să verifici că:

  • Nu ți-a scăpat nicio greșeală gramaticală sau ortografică
  • Te folosești de cifre pentru a evidenția performanța
  • Nu ai lăsat niciun câmp necompletat
  • Folosești cuvinte cheie pentru a atrage atenția angajatorului

Rezumat: scrie cv-ul ideal de programator

Uite mai jos un scurt rezumat al ideilor prezentate în acest ghid:

  • Numele și datele tale de contact sunt primele care apar în cv
  • Scrie un scurt rezumat al performanței tale
  • Folosește-te de portofoliu pentru a evidenția pregătirea
  • Adaugă educația
  • Cuvintele cheie sunt prietenele tale
  • Combină soft skills cu hard skills atunci când prezinți competențele
  • Secțiunile suplimentare îți vor aduce un avantaj

 Adaugă o scrisoare de intenție

Sibiul tău este gata dar dacă vrei să oferi o notă personală poți să iei tastez și o scrisoare de intenție. Imaginea că trebuie să scrii un roman ce e maxim o pagină sau chiar și mai puțin. Menționează puncte pe adresa provocărilor angajatorilor și apoi menționează un pic performanțele tale dar și de ce să te aleagă pe tine.

📢 Adaugarea unei scrisori de intenție te va face remarcat.

Întrebări Frecvente

Am permis de conducere. Îl adaug în cv?

Deși ca programator nu vreau să ți se ceară să conduci nu strică să adaugi acest lucru în cv-ul tău.

Pot trimite aceeași scrisoare de intenție la toate posturile pentru care aplic?

Ideal ar fi să adaptezi scrisoarea de intenție fiecărui post pentru care aplici.

Exemple de CV programator

scrie cv programator șabloane de cv programator
cv cu experienta pentru programator fara experienta CV pentru programator

Articole similare