Programul Erasmus reprezintă o inițiativă a Uniunii Europene care oferă studenților oportunități de mobilitate sau de studiu în străinătate în cadrul universităților partenere din Europa pentru studenții din UE.
Aceștia sunt cei care au numai beneficii în urma acestui schimb, un sistem bine susținut și organizat care funcționează de la sfârșitul anilor 1980. Acesta permite studenților să studieze la universități din statele membre ale UE pentru perioade de timp stabilite.
Studenții Erasmus studiază o mare varietate de materii, dar majoritatea folosesc programul pentru a-și îmbunătăți cunoștințele lingvistice în vederea lucrului în sfera internațională.
În cadrul acestui program exista un sistemul european de transfer de credite. Acest lucru înseamnă că creditele academice pe care le obții în cadrul cursurilor în străinătate vor conta în viitorul tău academic și profesional.
Experiența dobândită prin intermediul programelor Erasmus este foarte importantă dacă ești la început de drum și vrei să obții un prim job. Dacă nu ai avut până acum contact cu un astfel de context până acum, prezentarea corectă a acestei experiențe îți poate aduce mari beneficii într-un proces de recrutare.
Atunci când te hotărăști să folosești experiența Erasmus în avantajul tău, nu uita să ai trei puncte în minte:
- Decide cât de relevantă este această experiență pentru obiectivul CV-ului tău
- Evidențiază realizările din timpul studiilor în străinătate
- Promovează-ți abilitățile transferabile din timpul studiilor în străinătate: gestionarea timpului, adaptabilitate, autonomie, independență, cunoașterea limbilor străine.
Modelele noastre de CV-uri te vor ajuta să îți prezinți experiența din cadrul programului Erasmus într-o lumină pozitivă, care îți va aduce mari șanse în procesul de recrutare.
Model CV Erasmus
În primul rând, nu trebuie să citești cu mare atenție anunțul de angajare al jobului unde vrei să aplici. Acest lucru este important ca să îți dai seama dacă experiența ta din cadrul programului Erasmus este suficientă.
Dacă experiența aceasta este suficientă, asigură-te că o prezinți corespunzător în CV-ul tău. Experiența Erasmus poate fi menționată în CV dacă
- este primul tău CV, fără experiență profesională
- ești încă student și vrei să aplici la un job/program de internship
- ești proaspăt absolvent
Acum că știi când să adaugi studiul în străinătate la un CV, hai să vedem unde e indicat să incluzi această experiență. După ce completezi categoriile obligatorii unui CV – antetul cu informațiile de contact și secțiunea dedicată descrierii personale, trebuie să construiești cu mare atenție secțiunea educațională. Această secțiune este foarte potrivită pentru a pune experiența de studiu în străinătate într-un CV.
De obicei, informațiile privind experiența Erasmus sunt așezate după forma de învățământ absolvită sau în curs de absolvire. Dacă experiența ta profesională nu este una foarte vastă, ar fi bine să pui secțiunea de educație din CV înaintea secțiunii dedicate experienței.
Iată cum poții adăuga studiul în străinătate la secțiunea de educație a CV-ului tău
Universitatea București, Facultatea de Litere, Specializare Comunicare și Relații Publice
2019–2020
IU International University, Berlin, Germania
International Marketing
Erasmus Associate – profesor suplinitor
Cum adaugi experiența Erasmus în cadrul categoriei dedicate experienței profesionale?
Această categorie a CV-ului este perfectă pentru a-ți pune în evidență studiile în străinătate. totul cu o condiție: dacă ai reușit să combinii munca și studiile. Dacă tu crezi că poți alege această opțiune, ai grijă ca formatarea să fie consecventă pentru toate rubricile. Iată câteva reguli de bază pentru realizarea unei categorii dedicate experienței profesionale a CV-ului puternice:
- Adaugă titlul postului, numele companiei, precum și perioada
- Enumeră experiența cu bullet points
- Concentrează-te asupra experienței relevante pentru postul respectiv și adaptatează-ți CV-ul citind cu atenție fișa postului
- Marchează bullet point-urile studiilor în străinătate cu cuvinte de acțiune: a predat, a colabora, etc.
- Încearcă să pui cifre de câte ori poți pentru a putea susține impactul real al activității tale.
Iată cum ai putea include studiul în străinătate în categoria dedicată experienței profesionale din CV-ul tău:
Junior SEO Specialist, SEO CANDY
- Specialist în conținut SEO pentru creșterea engagementului
- Asigurarea unei medii de 20 de articole cu trafic ridicat, optimizate pentru motoarele de căutare.
- Gândirea copy-urilor pentru 8 landing pages
- Colaborarea cu agenții externe pentru a optimiza paginile și articolele de blog existente.
2019-2020
Profesor suplinitor IU International University, International Marketing, Berlin, Germania
- Asistarea cursurilor de marketing și SEO
- Susținerea seminariilor și implementarea campaniilor gândite de studenți
- Asigurarea conținutului SEO pentru canalele universității
Aptitudinile – cum să le scoți în evidență?
Beneficiile programelor de studiu în străinătate pentru dezvoltarea viitoarei tale cariere sunt enorme. Există mai multe studii care au identificat un set de abilități pe care le puteți dobândi în timpul programului de studiu în străinătate. Unele dintre aceste atuuri includ:
- Adaptabilitate
- Abilități puternice de comunicare
- Încredere și independență
- Gândire critică
- Conștientizare culturală
- Competențe interpersonale
- Competențe puternice lingvistice
- Competențe de leadership
- Deschidere de spirit
- Capacitate de organizare
- Puternic simț de rezolvare a problemelor
- Sensibilitate la problemele economice și politice
- Capacitatea de a lucra în echipă
- Toleranță
Nu uita să te axezi pe principalele abilități din CV și pe cerințele postului. Nu este nevoie să enumeri toate abilitățile, ci doar pe abilitățile pe care le consideri relevante pentru contextul în care te afli. De asemenea, alege abilitățile pe care le poți dovedi cu ușurință făcând trimitere la secțiunile de educație sau experiență din CV.
Apoi, poți intra în posesia unor skilluri, hard skills și soft skills, recomandate în cadrul unui job.
Anumite atuuri pe care le poți detalia în această categorie de hard și soft skills își pot aduce un mare plus în fața recrutorilor, dar și în fața viitorului angajator. Astfel e binevenit să:
- îți construiești discursul în jurul unor verbe de acțiune, foarte importante în descriere
- nu uita să menționezi date cantitative pentru a susține absolut fiecare secțiune a CV-ului tău, în special experiența ta profesională
- trăsăturile pozitive de personalitate reprezintă un plus. E bine să știi să descrii modul în care poți să contribui în cadrul companiei unde vrei să aplici
- îți poți adapta abilitățile acestea la poziția de proaspăt absolvent. Subliniază care este motivația proprie, și cum îți poți pune în evidență abilitățile de comunicare și organizare.
Hard skills
- Abilități de organizare
- Microsoft Office – cunoștințe pachet
- SEO
- Cunoștințe profesionale de marketing
- Limbi străine – nivel avansat
- Foarte bune capacități de comunicare
- Bune capacități de memorare
Soft skills
- Abilități de leadership
- Proactivitate
- Pozitivitate
- Skilluri de conducere
Cum îți setezi obiectivele cu ajutorul experienței Erasmus?
Obiectivul CV-ului este reprezentat de un scurt paragraf de deschidere care te prezintă recrutorului sub forma unui discurs scris.
Un obiectiv de CV bine scris ar trebui să se concentreze pe abilitățile tale transferabile și să îi arate recrutorului cum acestea te fac cea mai potrivită persoană pentru rolul respectiv. Iată cum ar trebui să arate obiectivul CV-ului tău:
Cât de importantă este experiența Erasmus în ochii angajatorului?
Din ce în ce mai mulți angajatori apreciază experiențele studenților care au studiat în străinătate, ceea ce este foarte bine, deoarece studiile în străinătate aduc multe satisfacții personale și profesionale.
În primul rând, studiile în străinătate testează aplicarea în lumea reală a cunoștințelor culturale și a utilizării limbii de către un student (nu trebuie să fii bilingv ca să știi că acest lucru se traduce într-un conținut excelent al CV-ului). În plus, capacitatea de a răspunde la situații extrem de diferite care pot apărea în timpul unei călătorii de studiu în străinătate poate părea impresionantă pentru oricine te angajează în viitor.
Mulți angajatori au o idee despre ce abilități se dobândesc atunci când un student studiază în străinătate, dar este de datoria ta să le vinzi cu adevărat! Studiile în străinătate te pot ajuta în carieră și pot fi un excelent punct de pornire la începutul drumului tău.
Ce apreciază cel mai mult angajatorul atunci când ai o experiență Erasmus?
E important să reflectezi asupra experienței tale și asupra punctelor forte pe care le-ai dobândit în carieră. Pentru a-ți fi mai ușor să găsești plusurile care te-ar ajuta în prezentarea experienței tale, te poți folosi de răspunsurile pe care le găsești atunci când ne gândim la următoarele întrebări:
- Ai lucrat la proiecte de grup cu studenți din culturi diferite?
- Ai inițiat întâlniri cu profesioniști din cadrul organizațiilor locale pentru a obține informații despre cultura corporativă și industrială?
- Ai participat în mod activ într-o organizație studențească?
Prin experiențele din interiorul și din afara cursurilor, este posibil ca studiile în străinătate să te fi îmbunătățit abilitățile de a:
- Rezolva creativ problemele prin aplicarea unor concepte familiare în situații necunoscute
- Să privești un proiect sau o situație din perspective diferite
- Să îți păstrezi încrederea în sine în timp ce asculți și înveți de la persoane ale căror sisteme de valori pot fi diferite
- Să fii flexibil și adaptabil la situații în schimbare rapidă și la medii noi
- Să imaginezi, să prognozezii, să analizezii sau să abordezi situații de afaceri dintr-un cadru cultural de referință diferit
- Să dezvolți o înțelegere a problemelor globale din industria de interes pentru dumneavoastră
Există diferite studii care relevă care sunt cele mai importante calități și competențe personale pe care le caută la noii angajați din facultate. Acestea includ:
- Capacitatea de a comunica verbal, atât cu persoane din interiorul cât și din afara organizației
- Puterea de a lua decizii și de a putea rezolva probleme
- Capacitatea de a planifica, de a organiza și de a prioritiza munca
- Procesarea corectă a informațiilor
Studiile în străinătate îți oferă constant oportunități suplimentare pentru a îți perfecționa nu numai aceste abilități, ci și alte competențe cheie, cum ar fi leadershipul și capacitatea de a face față ambiguității.
Fă-ți timp după experiența de studiu în străinătate pentru a face un inventar al competențelor pe care le deții. Cum au fost îmbunătățite punctele forte existente de timpul petrecut peste hotare și ce noi adăugiri ați fi putut face la setul tău de competențe? Toate acestea vor fi apreciate de viitorul tău angajator.
Rezumat: cum structurezi informația privind experiența Erasmus în CV
În cele ce urmează, vom face un rezumat privind cele mai centrale lucruri, aspecte pe care e necesar să le ai în vedere în momentul în care îți scrii CV-ul.
- Experiența din cadrul programului Erasmus reprezintă un bonus pentru candidatura ta la un job, în special în cazul în care ești proaspăt absolvent.
- Experiența Erasmus poate fi inclusă fie în cadrul secțiunii educaționale, fie în cadrul secțiunii profesionale
- Atunci când enumeri experiența Erasmus, include mai mult realizările și mai puțin responsabilitățile. Acestea din urmă sunt comune pentru toți candidații – realizările sunt cele care te diferențiază.
Întrebări frecvente în ceea ce privește prezentarea experienței Erasmus în CV-ul tău
Ca viitor angajat, e necesar să trec această experiență/secțiune în CV-ul meu?
În momentul în care te afli la început, această experiență este vitală în procesul recrutării. Nu orice student/absolvent participă la un astfel de program, așa că e bine să profiți de acest lucru și să îți pui cât mai bine în evidență aptitudinile dobândite.
Dacă ai deja o anumită experiență profesională, e suficient să menționezi că ai participat în cadrul unui astfel de program, în secțiunea dedicată educației.
Poate constitui experiența din cadrul programului Erasmus un avantaj atunci când aplici pentru un job?
Da, mai ales dacă te afli la început de drum. Experiența dobândită în cadrul unui program Erasmus poate echivala cu o experiența unui prim job, la o scară mai mică. Dacă ai participat la un astfel de program se presupune că ai fost pus în anumite contexte din care ai învățat lucruri importante și de folos pentru un eventual job.
Unde pot aplica pentru un program Erasmus?
Poți găsi informații pe internet, în cadrul site-urilor dedicate programului european Erasmus.
Este obligatoriu să includ și o scrisoare de intenție?
O scrisoare de intenție este binevenită în acest caz. Dat fiind faptul că experiența Erasmus ține locul unei experiențe profesionale, e bine să susții cunoștințele dobândite într-o scrisoare de intenție. Iată ce ar fi indicat să conțină scrisoarea ta de intenție dedicată experienței Erasmus:
- Menționează numele programului/instituției și perioada în care ai avut această experiență
- Ia în considerare enumerarea cursurilor dacă acestea au legătură cu locul de muncă pe care dorești să-l obții cu ajutorul acestei experiențe
- Descrie proiecte relevante sau orice experiență de muncă, de stagiu sau de voluntariat pe care ai avut-o în timpul perioadei petrecute în străinătate.